Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a vorbit la emisiunea „În Opoziție” cu Denise Rifai despre necesitatea unei „revoluții” la nivelul sistemului educațional din România
Fostul ministru al Educației spune că țara noastră are nevoie de reforme concrete în ceea ce privește sistemul de educație. Funeriu a scos în evidență trei elemente cruciale pe care noul Executiv trebuie să le pună în aplicare imediat.
„Cred că în ceea ce privește educația, cel puțin, sunt o serie de elemente care trebuie să ne îndrume și le recomand celor care gândesc programul de guvernare pe educație să gândească câteva elemente esențiale legate, unu – de formarea cadrelor didactice, doi – de tot ceea ce înseamnă întărirea învățământului profesional
Și trei – în ceea ce privește universitățile, să întărească etica universitară, dar mai ales să gândească modul în care noi, ca națiune, creăm o dinamică a educației”, a declarat fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.
Invitatul zilei este Daniel Funeriu. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe TikTok Gandul.